Arhiva editoriale
 Următoarea transmisie LIVE din Biserica Carpati in fiecare Duminica incepand cu ora 10:00 si cu ora 18:00. Hai cu noi in prezenta Domnului!


Versetul zilei:

Cei mai tari din biserică. Cum se antrenează?

 
„Alergaţi dar în aşa fel ca să căpătaţi premiul!... Eu, deci, alerg, dar
nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care
loveşte în vânt.” (1 Corinteni 9:24, 26).
Am încercat să aflu cum se poate ajunge campion spiritual stând de
vorbă cu o parte din cei mai tari din biserica noastră. Am fost curios să ştiu ce
exerciţii practică să-şi menţină vigoarea sufletească.
Dar cine credeţi că sunt cei mai tari din biserică?
Apostolul Ioan în prima lui epistolă, îi numeşte pe cei tineri ca fiind „tari”
pentru că au biruit pe cel rău (1 Ioan 2:14). Dar cine sunt „cei mai tari”?
Moise, prin Psalmul 90 ne ajută să înţelegem lucrurile dintr-o altă
perspectivă. Omul, spune el, e trecător ca iarba şi „anii vieţii noastre se ridică
la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani…” (Psalmul
90:10). Surpriză. Deci tocmai ei, cei ajunşi la vârsta neputinţelor sunt
puternicii, vitejii bisericii.
Au dus povara crucii o viaţă întreagă, iar acum la cărunteţe, în ciuda
slăbiciunilor şi a bolilor trupeşti nu contenesc să se antreneze pentru Cer.
Nu mai reuşesc să ajungă la biserică, dar asta nu-i opreşte să mijlocească
în rugăciune pentru alţii mai în nevoie decât ei. Nu mai pot să meargă în
vizită la alţi bolnavi dar folosesc telefonul să îi încurajeze. Cu reverenţă încă
se apropie de Scriptură chiar dacă la ochelari mai adaugă şi-o lupă. Care
nu mai văd să citească, ascultă predici pe cd sau unde radio. Cu dragoste
croşetează ca să facă daruri. Apreciază fiecare clipă de părtăşie cu Domnul şi
cu fraţii de credinţă. Cântă cu voce tare sau doar în gând versuri păstrate ca
o comoară din tinereţe. Ţin zile de jertfă pentru înaintarea Evangheliei. Nu se
tem de moarte pentru că au trăit o viaţă demnă de răsplătirile cereşti.
Să învăţăm şi noi, cei mai tineri decât ei, să ne antrenăm şi să ne
luptăm pentru cununa care nu se poate veşteji.


Biserica nr. 1 de pe str. Carpaţi desenată de octogenarul Ioan Brehar în caietul său de studiu biblic
 
Andrei Crişan

Donatii:
Banca: BCR Cluj Napoca, Cont Ron: RO83 RNCB 0106 0266 1102 0001, Cont Eur: RO66 RNCB 0106 0266 1102 0016